Originea sarbatorii Halloween


Celţii, care trăiau acum 2000 de ani în zona care, în prezent, acoperă Irlanda, Regatul Unit şi nordul Franţei, sărbătoreau Anul Nou pe data de 1 noiembrie. Această zi marca sfârşitul verii şi al recoltei dar şi începutul iernii, anotimpul asociat deseori cu moartea. Celţii credeau că în noaptea dinaintea Anului Nou limita dintre tărâmul celor morţi şi lumea lor devine neclară şi că fantomele celor decedaţi se întorc să bântuie pământul, creând oamenilor probleme şi stricând recoltele. Tocmai de aceea, în noaptea de 31 octombrie, ei sărbătoreau Samhain, un festival pentru care construiau rugi sacri pe care făceau sacrificii zeităţilor sub formă de grâne sau de animale. Stingeau focurile din casă pentru a deveni neatrăgătoare pentru orice spirit ce ar dori să sălăşuiască acolo. Se îmbrăcau în costume fantomatice, făcute, în general, din piele şi capete de animale, şi se plimbau prin sat fiind cât mai înspăimântători cu putinţă pentru a alunga spiritele celor morţi care doreau să se reîntoarcă printre ei. Când sărbătoarea lua sfârşit, foloseau focul de la rugii de sacrificiu pentru a-şi aprinde focurile stinse mai devreme, în aceeaşi seară. Scopul era acela de a-i proteja pe parcursul iernii care urma. Probabil de aici a venit ulterior ideea dovlecilor luminaţi din interior. Odată cuceriţi de romani, celţii le-au transmis acestora obiceiurile lor. Deghizarea în fantome şi vrăjitoare a devenit un adevărat ritual pentru romanii ce credeau cu tărie în posedarea de către spirite malefice. Aşa se face că Samhain-ul celtic a fost combinat cu două sărbători de origine romana: Feralia, o zi de la sfârşitul lui octombrie, în care romanii îşi comemorau morţii şi festivalul în care o onorau pe Pomona, zeiţa romană a fructelor şi a copacilor. În secolul VII, influenţa creştinismului s-a extins şi pe pământul celtic. Papa Bonifaciu al IV-lea a stabilit ziua de 1 noiembrie ca fiind dedicată comemorării sfinţilor şi martirilor: Astfel a intrat în calendare "Ziua tuturor sfinţilor" (în original All Hollows Day – care dă numele Halloweenului) o sărbătoare care aducea mult cu festivalul celt, dar era desemnată de biserică. Sărbătorirea Halloween-ului a fost adusă în America de către mulţimea de imigranţi irlandezi ce a poposit pe ţărmurile continentului în jurul anilor 1840. Tot din această tradiţie a izvorât şi obiceiul cioplirii dovlecilor încât să înfăţişeze capete de monştrii, precum şi plasarea unei lumânări în interior, pentru a se obţine o imagine demonică. Tradiţia populară irlandeză povesteşte de un om numit Jack care a reuşit să îl păcălească pe diavol, care intenţiona să îi fure sufletul, urcându-l într-un copac. Văzându-l acolo, Jack a cioplit o cruce în trunchi, pentru ca Satana să nu se mai poată da jos. Apoi l-a lăsat să coboare doar după ce i-a promis că nu va mai încerca niciodată să îl ademenească pentru a-i fura sufletul. La moartea sa, Jack nu a fost primit nici în Rai, din cauza căilor sale "necreştineşti" de a se apăra, dar nici în Iad, deoarece îl păcălise pe Satan. I s-a dat doar un tăciune pentru a-l călăuzi în întunericul dintre Rai şi Iad. Până prin anii '30 a secolului trecut, în America, Halloween-ul devenise o sărbătoare seculară, dar centrată pe comunitate, cu parade şi petreceri răspândite prin tot oraşul. Tot cam în acest timp a fost resuscitată şi tradiţia "trick or treat" care datează probabil din vremurile paradelor de “Ziua tuturor sfinţilor” din Anglia. În timpul festivităţilor, săracii cerşeau mâncare şi oamenii le ofereau plăcinte numite "prăjituri de suflet" în schimbul promisiunii de a se ruga pentru sufletele celor morţi din familia lor.

Mitologia celtică reprezintă setul de credinţe religioase şi de mituri specifice celţilor antici. Popoarele grupate sub numele de celţi sunt originare din regiunile situate în Europa Centrală. Începând cu secolul al VIII-lea î.Hr., ei au început să se deplaseze şi să ocupe alte ţinuturi. Pe parcursul unor serii de invazii, ce au avut loc între secolele al VIII-lea şi al III-lea î.Hr., celţii vor ocupa un imens teritoriu ce se întindea din Europa Occidentală până în Balcani.
Miturile celţilor evocă un univers misterios în care se vorbeşte despre limbajul secret al druizilor, despre luptele dintre animalele mitice sau despre fatalitatea iubirii. Valorile acestui univers sunt dreptatea şi curajul, fără a fi uitat, însă, umorul. Dezvoltată în Epoca Fierului, religia celţilor este o politeistă, la fel ca celelalte religii europene din acea perioadă. Pentru celţii aflaţi în sfera de influenţă a Romei, cum sunt galii şi celtiberii, mitologia celtică nu a supravieţuit Imperiului Roman, apoi răspândirii creştinismului şi decăderii limbilor celtice.
În mod ironic, ceea ce ştim despre credinţele celţilor se datoreză în primul rând surselor romane şi creştine. În contrast, celţii care şi-au păstrat identitatea politică şi lingvistică (cei din Insulele Britanice, de exemplu) au transmis cel puţin rămăşiţe ale mitologiei înainaşilor lor din Epoca Fierului, care au fost adesea menţionate în scris în timpul Evului Mediu.

Zei: Dagda, Cernunnos, Ogma, Lug, Oengus, Tentatis, Belenus, Diancecht, Goibniu, Samhain
Zeiţe: Danu, Brigid, Belisama, Rosemerta, Badb, Morrigan
Eroi: Pwyll, Finn, Blodeuwedd, Bran, Cuchulainn


Zeite
Belisama

Belisama este o zeiţă războinică, idee ce reiese din reprezentările ei în care apare înarmată. De asemenea ea este o zeiţă a artizanilor, a artelor frumoase, a izvoarelor termale, deţinând şi calităţi vindecătoare. Belisama era venerată în foarte multe sanctuare din Galia.


Brigid
Brigid (sau Brigit) este zeiţa fecundităţii, a abilităţilor atât manuale cât şi intelectuale, patroana medicilor, a poeţilor, a fierarilor. Cultul ei se leagă de o sărbătoare foarte răspândită în lumea celtă, aceea a lui Imbolc, pe data de 1 şi 2 februarie, celebrând sfârşitul iernii. În Galia şi Marea Britanie, mai este numită şi Brigantia, iar în Irlanda este o imagine a zeiţei-mame. Nu se cunoaşte precis dacă este mama sau fiica lui Dagda, dar ştim că are trei fii numiţi Brian, Iucharba şi Iuchar, toţi zei druizi.
Brigit (Brede) este zeiţă celtă, fiica zeului Dagda şi a zeiţei Morrigan;ocrotitoarea poezei şi barzilor celţi,iar mai târziu zeiţă a fertilităţii a recoltelor şi a focului. Romanii o numeau Brigantia,de unde şi triburile celte ale Tării Galilor au fost numite brigantes. O data cu expansiunea creştinismului, zeiţa Brigit devine sfânta Brigitte.

Dagda
Dagda este zeul-tată, soţul zeiţei Morrigan şi tatăl zeiţei Brigit, care domneşte asupra tuturor celor create şi se manifestă prin fulgere sau tunete şi prin razele luminoase create. Deţine un ciomag, care are un capăt care ucide şi unul care învie, precum şi un cazan magic. Dagda posedă şi o harfă fermecată, care provoacă auditoriul, rând pe rând, într-un plâns irezistibil, apoi un râs nebun şi un somn profund. Are numeroşi copii, dintre care cel mai important este Oengus, zeul dragostei şi al soarelui. În Ţara Galilor, Dagda se numeşte Gwydion,iar în Galia se numeşte Sucellos.

Danu sau Dana
Dana este zeiţa-mamă, numită şi Danu sau Ana. În Irlanda ea este mama tuturor zeilor „Tuatha de Danann”, iar în Ţara Galilor este mama zeului suprem, Dagda, şi a lui Goibniu. Zeiţă a fertilităţii, a păcii, a prosperităţii, ea comandă luna, reglează timpul şi mersul lunii. Ea este regina Tenebrelor şi însoţitoarea sufletelor spre Lumea Cealaltă. Dana este adeseori reprezentată, ca de altfel şi alte divinităţi, fie sub formă unică, fie sub aceea a trei femei aşezate, cifra trei având un caracter simbolic la celţi. Astfel, în Galia, ea este venerată sub forma a trei matroane. De la numele zeiţei Dana (Danu) este posibil să se fi format cuvântul Danubius, numele latin dat Dunării, în special cursului superior al acestui fluviu, în zona căruia exista o populaţie numeroasă de celţi.

Lug
Lug este zeul atotştiutor universal, cel mai puternic dintre divinităţile celtice. Zeu al soarelui şi al luminii, Lug este în acelaşi timp războinic, vrăjitor şi inventatorul tuturor artelor, ştiinţelor şi tehnicilor. Suliţa lui fermecată aruncă fulgere şi bubuie ca tunetul. Animalul care îl reprezintă este corbul, care încarnează atât lumea celestă, cât şi pe cea a tenebrelor, datorită culorii sale negre. Lug reuneşte cele două lumi, viaţa şi moartea, spiritul şi materia, contrariile. El însuşi este fiul zeului Diancecht şi al fiicei regelui fomor Balor (vezi Fomorii, reprezentantul unei rase venite din Infern, deşi este zeul luminii.

Manannan
Manannan este fiul lui Lir, fiind un rege acvatic, prinţ al oceanului. Are atributele multor zei celţi şi este frate cu Dagda. Posedă un cazan al abundenţei şi un vapor care se deplasează cu ajutorul gândului. Excelează în numeroase meserii, corespunzând aşadar personajului Manawyddan. Se povesteşte că este capabil să declanşeze furtuni violente şi să-şi pună mantaua fermecată pe valuri, acoperindu-le cu o ceaţă deasă care face imposibilă navigaţia. Numele său vine de la insula lui Man, mic teritoriu situat în largul coastelor Irlanda şi Scoţia şi care a servit ca refugiu pentru numeroşi marinari în faţa temutelor furtuni din regiune.

Oengus
Oengus sau Aengus este fiul pe care l-a avut Dagda cu iubita lui, zeiţa Boand. Se povesteşte că pentru a ascunde naşterea ilegală a micului Oengus, Boand şi Dagda opresc mersul soarelui pentru nouă luni. Astfel copilul este conceput şi adus pe lume în aceeaşi zi. Uneori Oengus este echivalent cu Belenus sau cu Grannos sau este văzut ca un zeu al îndrăgostiţilor, sau al amanţilor pe care îi salvează din situaţii dificile în numeroase legende.
El însuşi este victima unei iubiri imposibile cu frumoasa Caer, care periodic trăieşte sub chipul unei lebede. Pentru a trăi împreună cu logodnica sa, Oengus trebuie să ia înfăţişarea acestei păsări. Întreaga poveste a acestei iubiri a început când, într-o zi, zeul a visat o fecioară şi s-a îndrăgostit atât de tare de ea, încât s-a îmbolnăvit. Mama sa, Boand, a încercat timp de una an de zile să o găsească pe tânără, dar nu a reuşit. Mai târziu, Dagda a încercat acelaşi lucru, timp de un an, dar nici de această dată problema nu este soluţionată.
În cele din urmă, Bov, regele Munster-ului o găseşte pe fecioară după o căutare ce a durat, din nou, un an. Oengus a fost dus la Lacul Gurii Dragonului unde a văzut 150 de fete înlănţuite cu aur. A reunoscut-o pe tânăra Caer şi a aflat că părinţii ei sunt Ethal şi Anubal. A mai aflat că la 1 noiembrie ea şi celelalte fecioare se transformă în lebede, iar paznicul ce le ţinea pe fete înlănţuite l-a lăsat să o ia pe Caer de soţie cu condiţia să o recunoască în timp ce se află sub înfăţişarea unei lebede.
În ziua de 1 noiembrie, Oengus s-a întors în acel loc, a recunoscut-o pe Caer şi s-a preschimbat la rândul lui în lebădă. Cei doi au zburat împreună, cântând un cântec atât de frumos, încât oricine îi auzea adormea pentru trei zile şi trei nopţi. Tânăr şi luminos, Oengus este şi zeul soarelui. În legendele irlandeze, este descris ca fiind împodobit cu o mantie argintie cu dungi late de aur, asemenea unor raze. Cultul său este foarte răspândit în lumea celtică şi se manifestă prin mari focuri ale bucuriei aprinse pe vârful colinelor, în general de 1 mai.

Ogma
Ogma este zeul elocvenţei, al cuvântului. El stăpâneşte uriaşa putere pe care o au cuvintele asupra oamenilor. Este fiul zeiţei Dana şi frate cu zeul Dagda, celţii considerându-l drept inventatorul alfabetului antic Ogham, alfabet folosit în vechile scrieri irlandeze. Ogma este reprezentat ca un bătrân îmbrăcat în piele de leu şi ţinând într-o mână o măciucă, iar în cealaltă un arc, târând după el un grup de bărbaţi cu ajutorul unor lanţuri care pornesc din gura sa şi sunt legate de urechile acestora. Pe unele monede reprezentarea zeului este încă şi mai simbolică: din capul lui buclat pleacă o multime de sfori care îl leagă de alte capete, mai mici. Cuchulainn este o reprezentare a acestui zeu .

Fiinţe fabuloase
Fomorii
Fomorii sau Fomorienii sunt nişte fiinţe fabuloase care au populat Irlanda, în trecut. Asemănători cu titanii din mitologia greacă, ei au guvernat aceste tărâmuri înaintea zeilor. Ei erau după unele legende celtice nişte zei ai haosului şi ai naturii sălbatice, în opoziţie cu Tuatha De Danann, grupul zeilor ce reprezintă civilizaţia umană. Fomorii pot reprezenta totodată zeii vechii populaţii care a existat înainte de poporul „Goidelic” Irlanda. Conform textelor din „Lebor na Huidre" („Cartea vacii cenuşii”), fomorii aveau trup de om şi cap de capră sau aveau un ochi, o mână şi un picior. Unii din ei, cum ar fi Elatha, tatăl lui Bres erau însă chiar frumoşi. Se spune că fomorii au invadat Irlanda cu 200 de ani înaintea venirii oamenilor lui Partholon în această insulă, deci înainte de potop.
Istoricul şi poetul irlandez Geoffrey Keating prezintă o tradiţie celtică care susţinea că fomorii au sosit conduşi de Ciocal şi s-au hrănit cu peşti şi păsări până la venirea lui Partholon de la care au preluat plugul şi creşterea vitelor. Este posibil ca aceată legendă să relateze o transformare a unui popor mezolitic de vânători şi pescari într-un popor de agricultori. Partholon l-a învins pe Ciocal la bătălia de la Mag Ithe, dar oamenii au murit mai târziu din cauza ciumei.
Mai târziu a venit poporul lui Nemed, după aproape 30 de ani de la moartea lui Partholon şi a alor săi şi au întâlnit fomorii. Nemezii i-au învins pe fomori în diferite bătălii şi i-au ucis pe coducătorii lor Gann şi Sengann. Aceasta a dus însă la ridicarea la tron a altor doi regi fomori: Conand, fiul lui Faebar şi Morc, fiul lui Dela. După moartea lui Nemed, aceşti conducători fomori i-au robit poporul şi le-a pretins oamenilor un greu tribut: să le ofere lor o treime din copii, din grâne şi din vite.
Fergus Lethderg, fiul lui Nemed a adunat o armată de 60 000 de oameni, a distrus Turnul lui Conand şi l-a învins pe acesta. În lupta cu Morc, armata lui Fergus a avut de înfruntat o uriaşă flotă inamică. Au existat mari pierderi pentru ambele tabere. Apa mării s-a ridicat atunci şi a înecat mulţi din supravieţuitorii războiului. Doar 30 de nemezi au reuşit să supravieţuiască pe o singură corabie şi s-au împrăştiat în diferite colţuri ale lumii. Următoarea invazie a Irlandei, cea a lui Fir Bolg nu a cunoscut ura fomorilor.
Ultimul exod este cel al zeilor Tuatha De Danann, despre care se spune că sunt creatorii lumii şi că venind în Irlanda, s-au îndrăgostit atît de tare de aceste pământuri încât au ars corăbiile cu care au venit pentru a nu se mai întoarce. Într-un război cu poporul Fir Bolg, Nuada regele zeilor Tuatha De Danann îşi pierde o mână, iar tradiţia îi interzice să mai fie conducător în aceste condiţii. Se alege drept nou rege Bres, fiu al unui fomor, Elatha, şi al unei zeiţe, Eriu, un tânăr de o frumuseţe uimitoare. Dar acesta simţindu-se mai mult fomor descât Tuatha De Danann, devine un rege rău copleşindu-i pe zeii nou veniţi cu impozite şi supunându-i unor continue umilinţe. Din această cauză, Nuada îşi reia tronul după ce i se fabrică o mână de argint.

Listă de fomori: Balor, Bres, Bressail mac Elatha, Buarainech, Cethlenn, Cichol Gricenchos, Conand, Corb, Drow, Elatha, Ethniu, Puca, Sengann, Tethra.